Cultele religioase (sectele) îti limitează gândirea logică

De ce abordez subiectul acum? Pentru că mai devreme am dat din întâmplare peste un articol extrem de stupid. Înțeleg scopul mârșav al cultelor religioase de genul Martorii lui Iehova sau a Adventiștilor, în schimb nu înțeleg oamenii care cad în plasa lor, unii destul de educați. Cu cei din urma am avut nefericita ocazie să mă intersectez mai des, din nefericire – Adventiștii.

Niciodată nu am avut vre-o înclinație deosebită spre religie, asta pentru că îmi place să am mintea limpede, nu invadată de povești exagerate. Cultele religioase (adică sectele) spre deosebire de cele mai „normale” și mai putin restrictive (ex. Ortodoxia), încearcă să te inducă intr-o hipnoză periculoasă. Te face să renunți la anumite alimente de bază, să-ți schimbi ținuta, să nu participi la anumite activități normale, să te distrezi… și așa mai departe. În schimb te îndeamnă sa te rogi încontinuu, având grijă să crezi în doctrina lor, în Biblie, așa cum o interpretează ei. Drept urmare, cei care trec la o astfel de religie pot suferii depresii, traume  psihice, și asta datorită izolării sociale, a restricțiilor impuse de cult. Nimic nu poate fi mai rău decât manipularea sănătății mintale, alungarea realitații și trăirea într-o continuă fantezie.

Tot ceea ce trebuie să știe un om normal care din întâmplare intră în contact cu un astfel de grup este faptul ca orice fel de organizație urmărește un singur lucru: bani. Orice grup religios solicită într-o forma sau alta bani sau bunuri „pentru biserică”. Atâta timp cât ești „in transă” ești profitabil. Zeciuirea (10% din venit) este prezentă in majoritatea cultelor, deci…

Articolul uluitor de stupid de care vorbeam la început arată suficient de bine cum sunt sectele de fapt, ce si cum gândesc, cine spală creierele multor naivi.

Iată articolul: http://www.azsemaus.org/2014/11/ted-wilson-satana-incearca-sa-distruga-biserica-adventista/

Publicat de

Valentin Marian

Acesta este spațiul meu virtual, un blog simplu care mă reprezintă. Urmărește-mă și pe facebook la: https://www.facebook.com/ValyOnline/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Antispam *